JOCURILE NU SUNT DOAR O JOACA

Trei tineri din Cluj au luat jocurile in serios si au creat o afacere care a ajuns sa valoreze peste cinci milioane de dolari. Cu o echipa de peste 50 de angajati, au devenit cel mai mare publisher de jocuri online din Europa de Est.

Povestea incepe acum 8 ani cu prima lor companie, IDEA Studios, cand Daniel Tamas si Tudor Rad, fosti colegi de banca in liceu, si-au luat inima in dinti si au inceput prima lor afacere intr-un domeniu care prindea tot mai mult avant, si anume jocurile online. Daniel Tamas era student in anul doi la Facultatea de Drept, insa fiind pasionat inca din adolescenta de web design, flash si grafica a lucrat ca freelancer in acest domeniu. Tudor Rad  si-a inceput cariera de programator de cand avea 16 ani, iar la 21 de ani si-a deschis primul studio de creatie.

De atunci, companiile pe care cei trei le conduc au mers exclusiv pe o panta ascendenta, atat din punct de vedere al profitului, cat si al produselor realizate. Tinerii programatori au primit oferte de colaborare de la mai multe firme din SUA si Europa de Vest care au fost impresionate de succesul lor. „Suntem foarte mandri ca am reusit sa facem brandurile astea in Romania, sub un brand romanesc si cu finantare romaneasca”, spune Tudor Rad.

„In ultimii doi ani, piata de game-development din Romania s-a triplat. Exista in prezent peste 5.000 de dezvoltatori la nivel de tara”, spune Andrei Istrate, presedintele Asociatiei Romane a Dezvoltatorilor de Jocuri. Programatorii care au creat portalurile pentru jocuri online estimează o cifra de afaceri de peste 1,2 milioane de dolari anul acesta.

Pe langa faptul ca este un domeniu cu mari satisfactii profesionale si salariile in domeniul dezvoltatorilor de jocuri sunt atractive. Un programator junior castiga de la 1.500 de lei pe luna, iar in cativa ani poate primi si de 10 ori mai mult.

Cursurile Scratch sunt primul pas pentru a-i da sansa copilului tau sa cunoasca fascinanta lume a programarii si a dezvoltarii de jocuri si aplicatii. Inscrie-l la cursurile WDK!